Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

PNL Constanța, mesaj pentru primarul Făgădău: “Arunci banii constănțenilor la gunoi”

Published

on

Președintele Organizației Municipale Constanța a Partidului Național Liberal, consilierul județean George Muhscină, afirmă, în urma deciziei definitive a Tribunalului Iași care obligă municipalitatea Constanța să plătească peste 413 milioane de lei și alte 14 milioane de euro companiei Polaris M Holding, că administrația PSD– Decebal Făgădău a reușit, în mai puțin de un an de guvernare locală, să aducă municipiul Constanța la stadiul de faliment.

„Banii constănțenilor sunt la propriu aruncați la gunoi. În mai puțin de un an de la câștigarea alegerilor, administrația PSD reușește contra-performanța să piardă mai mult de jumătate din bugetul primăriei printr-o decizie definitivă a instanței”, susține președintele organizației municipale a PNL Constanța, George Muhscină.

Acesta amintește faptul că „PSD Constanța, condusă de Radu Mazăre, a semnat un contract de 335 de milioane de euro pe 25 de ani cu firma de salubritate Polaris M. Holding deținută de fostul deputat social-democrat Eduard Martin. În timp ce Eduard Martin era deputat în Parlamentul României, compania Polaris M. Holding iniția o acțiune în instanță împotriva Primăriei Constanța. Astăzi, același PSD a reușit să piardă un proces vital care va costa municipiul Constanța peste 50% din bugetul anual. Cine plătește? Evident că nu PSD, ci constănțenii. Coincidență sau nu, există un rechizitoriu DNA care arată că prejudiciul adus municipalității, prin semnarea contractului cu Polaris M. Holding, este de peste 100 de milioane de euro. Această decizie este încă o dovadă concludentă că întreg sistemul PSD Constanța parazitează administrația constănțeană și deturnează fonduri care ar fi putut fi utilizate pentru construcția de școli, întreținerea infrastructurii sau dotarea spitalelor”.

Președintele Organizației municipale PNL Constanța, George Muhscină, solicită de urgență un punct de vedere din partea primarului municipiului Constanța, social-democratul Decebal Făgădău. „Este clar că administrația PSD trebuie să răspundă pentru că a sărăcit municipiul Constanța cu mai mult de 100 de milioane de euro, dintr-un foc”, a conchis George Muhscină.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions