În cursul zilei de azi, 27 decembrie, compania Asirom Vienna Insurance Group a a anunțat că a primit cinci notificări de daună, patru dintre acestea fiind în baza asigurărilor facultative pentru locuinţă şi una pentru CASCO, ca urmare a incendiului din data de 16 decembrie 2021 din parcarea subterană a unui bloc din Constanţa.
Informația a fost publicată de Agerpres, care a citat un comunicat al Asirom.
”Asirom este alături de asiguraţii săi şi în momentele cele mai dificile ale acestora şi a făcut tot posibilul pentru soluţionarea cât mai rapidă a dosarele de daună depuse. Un partener Asirom VIG specializat în evaluarea daunelor s-a deplasat la faţa locului şi a efectuat constatarea daunelor şi analiza situaţiei pentru a soluţiona rapid dosarele de daună pentru persoanele păgubite. Toate dosarele de daună deschise la Asirom au fost ofertate în vederea despăgubirii în decursul a 3 zile lucrătoare de la avizarea acestora.”, se precizează în comunicat.
Reamintim că, în noaptea de 15 spre 16 decembrie, un bloc din municipiul Constanţa, situat pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu a fost cuprins de flăcări. Incendiul s-a extins după ce focul a afectat mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului.
În urma incendiului, blocul a fost grav afectat, 250 de persoane au fost evacuate, iar 35 de apartamente au fost afectate.
Șapte adulți și doi minori au fost transportați la Spitalul Județean Constanța. O singură persoană a rămas internată la Terapie Intensivă după ce a suferit mai multe arsuri pe corp.
Asirom VIG are o reţea naţională de 140 de agenţii, 1.500 de agenţi activi şi numeroşi parteneri externi.
Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 200 de ani de experienţă în domeniul financiar şi lider pe piaţa asigurărilor, atât în Austria, cât şi în Europa Centrală şi de Est. VIG gestionează 50 de companii de asigurări din 30 de ţări şi are peste 25.000 de angajaţi.