În cursul zilei de azi, pe autostrada A4 au loc lucrări de montare a parapetului median, pe sensul spre Ovidiu. Din acest motiv, circulația rutieră este îngreunată.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului INFOTRAFIC din cadrul IGPR, astăzi, 3 ianuarie, până la ora 14:00, pe autostrada A4 Ovidiu-Agigea, se vor executa lucrări de montare a parapetului median, pe sensul spre Ovidiu, la kilometrul 19, banda a doua fiind restricționată.
”Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.”, precizează reprezentanții IGPR.
Foto: Arhiva DRDP Constanța