În cursul zilei de azi, reprezentanți ai Asociațiilor de elevi din țară au organizat un protest în fața sediului Ministerului Educației. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de noile criterii de acordare a burselor de merit.
Elevii sunt nemulțumiți și din cauza tăierii burselor pentru 700.000 de elevi.
Participanții la miting au cerut mărirea costului standard per elev. Ei au strigat: „Vrem bursele înapoi!”, „Elevii vor bursele!”, „Minciunile se plătesc, elevii ies la protest”, „Ministerul să ne vadă, facem orele în stradă!”.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, le-a răspuns elevilor care au protestat în fața ministerului. El a menționat că elevii s-au dovedit interesați doar de criteriul de performanță și de merit.
”Nu numai că nu cunosc tipurile de burse, dar nu cunosc nici elemente de bază. Au promovat în spațiul public elemente care nu au legătură cu realitatea. M-aș bucura ca elevii să fie interesați de colegii lor aflați în situații speciale, care necesită sprijin”, a spus Sorin Cîmpeanu.
El a punctat că, potrivit noilor reglementări, 1 din 4 elevi primește bursă de merit.
„Bursă de merit, pe noile reguli, cu plafonul de 9.50, primește 1 elev din 4. Un sfert de elevii eligibili vor primi burse de merit pe baza rezultatelor obținute în anul școlar 2021-2022. Sunt suficient de mulți elevi care primesc burse de merit”, a mai spus ministrul.
De altfel, el a punctat că „toți banii alocați pentru burse vor fi cheltuiți pentru burse elevi”.
„Dacă va fi cazul, pe baza rezultatelor după primul semestru, exclusiv clasa a V-a și a IX-a, vom revizui criteriile. Bugetul pentru burse reprezintă de 4 ori mai mult decât pentru 2020. În 2021 am început cu un buget de 540 milioane de lei pentru prima dată plătiți de stat (nu de primării, n.red.). Am luptat și am obținut o suplimentare de 400 milioane de lei față de anul trecut, până la 1,03 miliarde”, a spus ministrul Cîmpeanu.