Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Astăzi, sindicaliștii din învățământ protestează în Capitală

Published

on

100 de membri de sindicat  din învățământ vor protesta astăzi în Capitală, nemulțumiți de prevederile salariale.

”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, constată că actualul Guvern continuă politica de a desconsidera salariații din învățământ.”, precizează un comunicat de presă.

Astăzi, 13 ianuarie 2022, începând cu ora 10.00, 100 de membri vor protesta în Piața Victoriei, iar, de la ora 11.30, vor picheta sediile principalelor partide politice – PSD și PNL.

”Reamintim reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020.

Advertisement
usr

Majorarea salarială de doar 4 % de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creștere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru peronalul didactic de predare, a provocat o stare de nemulțumire generală în rândul salariaților din învățământ.”, se menționează în comunicat.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că peste 30.000 de salariați din categoria personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și alte tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut.

”În plus, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017.”, adaugă comunicatul.

În prezent, cele trei federații sindicale au în desfășurare un referendum privind declanșarea grevei generale.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions