După cum vă informam ceva mai devreme, un bărbat angajat al Serviciului de Ambulanță Constanța a fost găsit decedat în propria sa mașină, în apropiere de localitatea Căscioarele.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un autoturism, staționat pe raza comunei Cerchezu, se află o persoană care nu prezintă semne vitale.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 43 de ani, din orașul Negru Vodă.
Din primele cercetări, pe trupul neînsuflețit nu au fost constatate urme vizibile de violență, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Șofer de la Ambulanța Constanța, găsit MORT în mașină. Ce spun colegii