În cursul serii trecute, la ora 23.46, pompierii ISU Constanța au fost solicitați prin apel unic de urgență 112 pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o casă pe str. Crizantemei din localitatea Petroșani, comuna Deleni.
Din primele momente s-au deplasat spre locul solicitării o autospecială de stingere din punctul temporar de stingere Valea Dacilor, precum și o autospecială de stingere și un echipaj SMURD tip B din cadrul Gărzii 2 Chirnogeni.
Incendiul se manifesta generalizat, la o casă de aproximativ 200 mp. Din păcate, în interior a fost găsită o persoană de sex masculin, decedată, carbonizată.
Este vorba despre preotul Banciu Ștefan.
La fața locului a fost asistată de către echipajul Smurd B și o femeie, fără a fi nevoie să fie transportată la spital.
Intervenția s-a încheiat în jurul orei 04:35, cauza probabilă a incendiului fiind acțiunea intenționată.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, a precizat:
”Am aflat și noi cu stupoare și îndurerare de acest cumplit eveniment. Ne rugăm pentru sufletul părintelui adormit în acest tragic accident. Ne este foarte greu să credem că incendiul ar fi fost produs intenționat. Din datele noastre nu avea motive să facă așa ceva. Sperăm ca autoritățile să ne lămurească în scurt timp cine ar fi putut provoca incendiul.”
Foto: Ilustrativ