Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Se schimbă vremea! Deja în vestul țării este cod galben de furtună!

Published

on

În intervalul 4 mai ora 16.00, 6 mai ora 6.00, vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică  va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător și cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. În seara zilei de joi (4 mai) și în noaptea de joi spre vineri (4/5 mai), astfel de fenomene vor fi mai frecvente la deal, la munte, în sud-vestul și centrul ţării. Pe parcursul zilei de vineri (5 mai) și în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (5/6 mai), manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala cu precădere în zonele deluroase și montane, precum și în Oltenia, Transilvania și local în Muntenia. A fost transmis și un cod galben de averse de ploaie în zona județului Bihor, care vor depăși local 25-30 l/mp, dar și descărcări electrice. Este vorba despre o instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi însemnate cantitativ.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions