Prefectul Constanței, Silviu Coșa, va ataca în instanță actele care au dus la construirea ansamblului de locuințe care se ridică zilele acestea pe plaja de la Corbu. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Prefecturii. Decizia prefectului vine după ce mai mulți parlamentari de Constanța au luat atitudine față de acest tun imobiliar îmbrăcat sub denumirea de „Sat Pescăresc“. Printre aceștia se numără și parlamentarii Remus Negoi (senator) și deputatul Stelian Ion (fost ministru al Justiției). Acesta din urmă a declarat că Primăria Corbu a dezafectat o suprafață bună din plajă, împroprietărind persoane fizice și dându-le autorizație pentru a ridica un complex de 27.000 de metri pătrați fix pe mijlocul plajei, în plin areal protejat al Deltei Dunării. Totul a fost posibil cu concursul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, instituție în subordinea Ministerului Mediului, care a dat aviz pozitiv lucrării“, spune Stelian Ion.
„Câtă dispreț trebuie să ai pentru a călca în picioare legea chiar așa pe față? Constituția României zice foarte clar că plajele fac obiectul exclusiv al proprietății publice, iar legea interzice orice fel de construcție pe dunele de nisip. Administrația Deltei Dunări se află în situația penibilă în care anunță pe site-ul propriu că amendează cu sume între 3.000 și 6.000 de lei pe oricine campează în rezervație, dar permite prin avizul său betonarea a 3 hectare de plaja protejată.
Nu putem accepta o asemenea bătaie de joc, așa că:
- Am pregatit o interpelare către prim-ministrul Nicolae Ciucă și ministrul mediului Barna Tanczos, prin care am cerut trimiterea de urgență a corpului de control și măsuri concrete pentru stoparea acestei crime împotriva naturii, până nu va fi prea târziu.
- Alături de colegii mei am cerut deja domnului Silviu Coșa, prefectul Constanței, ca în virtuatea obligației sale de a veghea asupra respectării legii de către autoritățile locale, să atace în instanță autorizatia de construire si actul prin care suprafața de plajă a fost dezafectată.
- Am pregătit o solicitare scrisă de clarificări adresată primarului din Corbu – este impardonabil să ignori Constituția și legea și să consideri rezervația naturală a Deltei drept o tarla pe care o poți folosi după bunul plac.
- Despre această monstruozitate am discutat deja și cu colegii mei din Biroul Național al USR. S-a înțeles gravitatea situației motiv pentru care conducerea USR și-a exprimat susținerea demersurilor pentru salvarea acestor arii protejate.“, a spus Stelian Ion.
Senatorul Remus Negoi a declarat, la rândul său, se precizează foarte clar în Constituția României că nu este voie construirea de clădiri în ariile protejate, inclusiv o Ordonanţă de Urgenţă interzice astfel de construcţii în dunele care aparţin de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.