Proiectul de lege, depus de deputatul USR Mihai Botez, care prevede constatarea contravențiilor la regimul rutier și cu mijloacele video folosite de participanții la trafic a fost respins în Senat după ce PSD, PNL, AUR, UDMR au votat împotrivă, spune senatorul de Constanța, Remus Negoi. Acesta spune că, „în prezent, dacă cineva încalcă legea, iar tu ai filmarea de partea ta, aceasta nu este luată în considerare ca probă.“
„Am fi putut schimba asta prin legea USR. Iniţiativa legislativă, depusă de USR PLUS, vine în contextul în care Romania a rămas statul membru al Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată a accidentelor mortale pe şosele, 85 de decese la un milion de locuitori, aproape dublă faţă de media europeană. Multe încălcări ale regulilor de circulaţie sunt surprinse de camerele de bord ale participanţilor la trafic, însă dispoziţiile legale în vigoare îi împiedică pe poliţiştii rutieri să constate contravenţiile şi să aplice sancţiuni în baza acestor înregistrări. Legea este simplă: dacă surprinzi cu camera de bord o abatere de la regulile de circulație, vei putea încărca înregistrarea pe un site al Poliției, alături de o declarație pe proprie răspundere. Sesizarea este preluată de Poliție, care analizează imaginile și îl poate sancționa pe cel care a comis abaterea.
Proiectul merge mai departe la Camera Deputaților. USR face un apel la PSD, PNL, AUR și UDMR să nu se mai opună legii care aduce mai multă siguranță pentru fiecare român din trafic.“