Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Aleșii USR din Constanța cer autorităților locale să asigure hrană şi gratuitate la transportul în comun pentru refugiații ucraineni

Published

on

Grupul consilierilor municipali USR Constanţa a transmis, astăzi, două adrese către instituţiile abilitate, pentru a interveni în cazul crizei refugiaţilor din Ucraina aflaţi în judeţul şi municipiul Constanţa. Prima adresă a fost făcută către Instituţia Prefectului, căreia îi solicităm luarea unor măsuri de urgenţă pentru asigurarea hranei refugiaţilor şi crearea unui centru de contact şi sprijin pentru aceştia. A doua adresă a fost transmisă primarului Vergil Chiţac, căruia îi solicităm acordarea de gratuitate la transportul în comun CT BUS pentru refugiaţii din municipiul nostru.

Redăm mai jos textul adresei trimise către domnul prefect, Silviu-Iulian Coşa, prin consilierul municipal Mirela Garip:

„În contextul crizei refugiaților ucraineni, la nivelul județului Constanța există un număr semnificativ de persoane (îndeosebi mame cu copii, minori orfani, persoane vârstnice) care necesită ajutor de urgenţă constând în oferirea de alimente de bază și/asigurarea a 3 mese calde/zi. Din informaţiile pe care le avem de la constănţenii care au oferit cazare pentru familiile de refugiaţi, resursele de hrană sunt tot mai limitate şi nu mai pot fi susţinute financiar.

Ca urmare a implicării şi sprijinului solicitat consilierilor locali USR Constanţa pentru susținerea acestor nevoi, atât din partea refugiaților, cât și de către localnicii care s-au oferit să îi găzduiască, vă rugăm să adoptați de urgență măsuri care să acopere această nevoie primordială a refugiaților. În acest sens, susținem

Advertisement
usr

– deschiderea unei cantine / zone de mese în cadrul Pavilionului Expozițional Constanța unde refugiații pot beneficia de 3 mese calde pe zi;

– deschiderea altor cantine sociale existente la nivelul Municipiului care pot acoperi această nevoie.

Numărul refugiaţilor creşte de la o zi la alta, resursele sunt tot mai limitate, iar situaţia nu pare că se va ameliora în perioada următoare. De aceea, este extrem de important să fie luate şi măsuri urgente prin care să fie asigurat un centru de contact şi sprijin – pe care refugiaţii să îl poată folosi pentru a primi ajutorul şi informaţiile necesare şi la care autorităţile locale să poată identifica şi centraliza numărul de refugiaţi rămaşi pe raza judeţului – şi asigurarea unor locuri de cazare.

Atât eu, cât şi colegii mei consilieri avem încredere că veţi acţiona urgent. Vă stăm la dispoziţie pentru orice fel de informaţii şi sprijin.“

Redăm mai jos textul adresei trimise către domnul primar, Vergil Chiţac, de grupul consilierilor municipali USR Constanţa:

Advertisement
usr

„Având în vedere numărul în continuă creștere al refugiaților ucraineni ajunși în municipiul Constanța care se află în tranzit sau rămân la nivel local pentru o perioadă mai lungă de timp și luând în considerare faptul că moneda ucraineană nu poate fi schimbată decât la o singură bancă și doar într-o anumită limită,

Grupul consilierilor locali USR propune, pe modelul altor municipii unde deja a fost implementată această măsură, acordarea de gratuitate la transportul în comun din municipiul Constanța tuturor cetățenilor ucraineni, pe baza pașaportului, a cărții de identitate sau a unui alt document care atestă calitatea de refugiat.“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions