Președintele Organizației Județene a PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a declarat pentru “Ordinea.ro” că săptămâna aceasta va anunța pe cine susțin liberalii la Congresul care va avea loc în data de 17 iunie. Cu toate acestea, colegii săi de la Constanța nu au avut răbdare pentru anunțul public și au început să își exprime păreri publice despre cine ar trebui să ocupe scaunul de lider al PNL pentru următorii ani. Astfel, Constanța ar urma să voteze Ludovic Orban! Unul dintre liderii constănțeni care a vorbit despre susținerea sa este Bogdan Bola, președintele Filialei Județene a Tineretului Național Liberal, totodată și vicepreședinte la nivel național al tinerilor liberali. “De ce, Orban? Deoarece în primul rând, îmi doresc ca politica noastră să înceapă să semene mai mult cu rugby-ul decât cu fotbalul: mai curând un joc de golani practicat de gentlemani, decât un sport de gentlemani practicat de golani!”, este mesajul pe care îl transmite Bogdan Bola pentru promovarea proiectului propus de Ludovic Orban pentru șefia PNL.
Termenul de depunere a candidaturilor la preşedinţia PNL expiră pe 16 mai, urmând ca o lună mai târziu, pe 17 iunie, să aibă loc congresul în cadrul căruia va fi ales viitorul lider al partidului. Evenimentul se va desfăşura în Bucureşti, la Romexpo, în prezenţa a 5.000 de delegaţi. Până acum şi-au mai anunţat candidaturile la preşedinţia PNL Ludovic Orban, Cristian Bușoi şi Cătălin Predoiu.