Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că va solicita plenului retrimiterea la comisie a proiectului legii graţierii pentru a fi adoptat în forma propusă de Guvern, menţionând că acesta este punctul de vedere al coaliţiei de guvernare, informează News.ro.
”Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
Întrebat de ce doreşte coaliţia adoptarea legii în forma trimisă de Guvern, din moment ce actul normativ a fost modificat în Comisia juridică inclusiv cu voturile PSD şi ALDE, Tăriceanu s-a mărginit să spună doar că nu susţine punctul de vedere al comisiei.
”Pentru că nu susţinem acele formule care au fost la un moment dat aprobate, e adevărat, după aceea s-a revenit la nivelul comisiei, de graţiere extinsă pentru faptele de corupţie. Vreau să spun foarte clar, fără niciun fel de echivoc, nu susţinem acest punct de vedere. S-au făcut şi alte modificări pe care nu le considerăm a fi oportune”, a mai spus Tăriceanu, refuzând să răspundă la întrebările jurnaliştilor despre modificările pe care le consideră inoportune.
Chestionat în continuare de ce nu adoptă pur şi simplu legea în forma trimisă de Guvern, fără a o mai retrimite la comisie, Tăriceanu a susţinut că trebuie analizate punctele de vedere exprimate de CSM.
”Există puncte de vedere exprimate şi de CSM, care trebuie analizate. Din punctul lor de vedere, sunt anumite prevederi care fac legea să fie inaplicabilă şi vrem să facem o discuţie la care să invităm şi CSM şi Ministerul Justiţie, pentru a pune aceste lucruri în acord”, a explicat preşedintele Senatului.
Tăriceanu a mai spus că legea graţierii va primi un vot în plenul Senatului până pe 23 mai, atunci când se împlineşte termenul de adoptare tacită.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Parlament, că senatorii social-democraţi din Comisia juridică au încurcat destul de mult Legea graţierii, iar cea mai bună variantă este ca proiectul să fie adoptat de Senat în forma trimisă de Guvern, în condiţiile în care nu preşedintele comisiei, Şerban Nicolae, decide cum se va încheia acest subiect.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta