În urmă cu două zile, la data de 9 martie, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism (în regim de taxi) pe strada Soveja din municipiul Constanța, în timp ce avea permisul de conducere anulat. Totodată, în timpul controlului, bărbatul a furnizat polițiștilor datele de identificare ale unei alte persoane.
Urmare a cercetărilor în cadrul acestui dosar penal, care vizează săvâșirea infracțiunilor de conducere fără permis și fals în declarații, polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au reținut pe bărbatul în vârstă de 40 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de astăzi, va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta