Ucraina, un producător global important de produse agricole, a interzis exportul de îngrăşăminte, pe fondul efectelor invaziei Rusiei, a anunţat sâmbătă Ministerul Agriculturii, transmite Reuters. În plus, Ucraina a interzis până acum exportul unor produse agricole de bază şi a introdus licenţe pentru exporturile sale cheie – grâu, porumb şi ulei de floarea soarelui.
“Cabinetul de Miniştri introduce o cotă zero pentru exportul de îngrăşăminte minerale, ceea ce înseamnă o interzicere a exporturilor de îngrăşăminte Ucraina”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii din Ucraina.
Instituţia precizează că interdicţia va ajuta la “menţinerea echilibrului pe piaţa internă” şi se aplică îngrăşămintelor complexe NPK (azot, fosfor şi potasiu). Ucraina este adesea considerată unul dintre grânarele Europei. Pe plan mondial este al cincilea exportator de grâu şi lider global la exportul de ulei de floarea soarelui.