La data de 17 martie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în executare a unor activități de percheziție domiciliară în trei dosare având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, respectiv luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență și a altor fapte penale, de către cadre medicale și de alte persoane fără calitate specială în legătură cu vaccinarea împotriva virusului SARS – Cov 2.
Astfel, ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciilor Judeţene Anticorupţie Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Vrancea, Vaslui, Iași, Bacău și Neamț, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Investigaţii Criminare şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Galaţi, cu sprijinul de specialitate al Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați și al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, au pus în executare 41 de mandate de percheziţie domiciliară, 6 percheziții auto, 6 mandate de aducere și 5 ordonanțe de ridicare a unor documente de la instituții publice de pe raza județului Galați.
În fapt, în cadrul celor trei dosare penale, se efectuează urmărirea penală cu privire la împrejurările în care, în schimbul unor sume de bani primite de la persoane interesate, cadrele medicale au simulat actul de vaccinare împotriva virusului SARS – COV 2, după care au atestat în registrele de evidenţă, contrar realităţii, că persoanelor respective li s-a administrat vaccinul.
De asemenea, au implementat în baza de date R.E.N.V., date neconforme cu realitatea, făcând astfel posibil ca persoanele interesate să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificate verzi de vaccinare Covid-19, în mod ilegal, eludând astfel restricţiile impuse de autorităţile române.
În activitatea infracţională derulată, cadrele medicale au fost ajutate şi de intermediari, care se ocupau de racolarea persoanelor interesate de obţinerea de adeverinţe de vaccinare fără a se imuniza efectiv, de colectarea sumelor de bani cu titlu de mită de la beneficiari, precum şi de remiterea ulterioară a banilor către acestea.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta