Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

ITM Constanța. Modificări legislative survenite în domeniul sănătății și securității în muncă

Published

on

Astăzi, 23 martie, Inspectoratul de Muncă Constanţa, în parteneriat cu Centrul Enterprise Europe Constanţa din cadrul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, a organizat, în sala de conferinţe a CCINA Constanţa, un seminar, în cadrul căruia s-au prezentat noutățile legislative din domeniul securității și sănătății în muncă, survenite odată cu aprobarea modificarilor aduse H.G. nr 1425/2006, în concordanță cu Legea nr.208/2021 și Legea nr.319/2006, privind securitatea și sănătatea în muncă a lucrătorilor.

Seminarul a fost prezidat de Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general de stat, alături de alți reprezentanți ai Inspecției Muncii.

Prezentarea noilor prevederi legislative vizează interpretarea și aplicarea corectă a acestora, atât a celor referitoare la comunicarea și cercetarea evenimentelor în care sunt implicați lucratori, cat si a posibilității de a utiliza semnatura electronica și mediul online în emiterea și gestionarea documentelor aferente securității și sănătății în muncă.

Printre principalele subiecte supuse prezentarii și dezbaterii menționăm:

Advertisement
usr
  • Comunicarea si cercetarea accidentelor de munca inclusiv a celor produse în afara granitelor Romaniei;
  • Utilizarea mediului online in activitatea de Securitate si Sanatate in Munca;
  • Folsirea semnaturii electronice , avansata sau calificata pentru toate documentele din domeniu SSM/HR;
  • Completarea fişei de instruire individuală si consemnarea instruirii în format electronic;
  • Punerea la dispoziție a documentelor electronice cu prilejul controalelor efectuate de Inspecția Muncii.

Evenimentul s-a adresat tuturor întreprinderilor, lucrătorilor cu atribuții în domeniul securității și sănătații în muncă, specialiștilor S.S.M. și H.R. din sectorul public și privat, serviciilor externe de prevenire și protecție și a reprezentat o oportunitate de a cunoaște modalitatea prin care pot fi aplicate și respectate cerințele din legislația existentă privind securitatea și sănătatea în muncă.

”Vom propune și vom susține modificări ale legislației muncii ori de câte ori vom constata că realitatea raporturilor de muncă din societate și siguranța salariaților impun acest lucru.”, a precizat Dantes Nicolae Bratu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions