În cursul zilei de ieri, polițiștii constănțeni au pus în aplicare mai multe mandate. Trei bărbați au fost escortați și încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă.
La data de 29 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 31 de ani, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 8 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Tot ieri, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 22 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani, 10 luni și 20 de zile de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Tot polițiștii din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au identificat un bărbat, de 32 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 5 ani de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Astăzi, 30 martie, în spatele gratiilor penitenciarului de la Poarta Albă sunt 890 de persoane private de libertate.