45 de automate electronice de plată a parcării vor fi montate în municipiul Constanța, începând de luni, 04 aprilie, informează Primăria.
„Parcometrele reprezintă alternativa la plata parcării prin SMS, aplicația „Constanța Parking”, online cu card bancar sau prin tichete răzuibile. Până pe 15 aprilie, vor fi montate și puse în funcțiune 33 de automate electronice în Zonele 0,1 și 2 din municipiul Constanța, urmând ca restul de 12 parcometre pentru Stațiunea Mamaia să fie montate și puse în funcțiune până cel târziu la sfârșitul lunii aprilie, pentru a putea fi utilizate începând cu 01 mai 2022, data de începere a sezonului estival.“, se arată într-un comunicat.
„Este pentru prima dată în istoria orașului când implementăm soluții moderne de gestionare a modalităților de plată a parcării. Avantajele pentru constănțeni sunt evidente. Echipamentele permit plata parcării în mod direct, astfel se elimină posibilitatea de fraudare a încasărilor. Sunt acceptate mai multe modalități de plată: bancnote, monede și card bancar contactless iar automatele electronice de plată a parcarii sunt independente energetic, fiind alimentate cu energie solară. Cinci dintre acestea sunt dotate cu modul de detecție a gradului de poluare” a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
Parcometrele vor putea să funcționeze independent, astfel încât, în situația apariției unei defecțiuni la o modalitate de plată, celelalte modalități vor putea să funcționeze în parametri normali, fără a bloca sistemul. Configurarea modalității de plată a parcometrelor va fi după numărul de înmatriculare. Setările cu privire la limbile disponibile vor fi: română, engleză, franceză și germană. Plata parcării în municipiul Constanța este reglementată conform HCL nr. 123/2021. Conform acestei hotărâri, primele 30 de minute sunt gratuite. Următoarele 30 de minute din prima oră de parcare se tarifează la jumătate din prețul zonei. După utilizarea oricărui tarif evidențiat, plata se va efectua doar la tariful întreg, mai arată sursa citată.
Tarifele care urmeaza a fi implementate la parcometre sunt următoarele:
Zona 0 – tarifare non-stop, 4 lei/h, prima ora 2 lei (conține primele 30 de minute gratuite conform HCL nr. 123/2021), 2 ore – 6 lei, 3 ore -10 lei.
Zona 1 – tarifare non-stop, 3 lei/h, prima ora 1,5 lei (conține primele 30 de minute gratuite conform HCL nr. 123/2021), 2 ore – 4,5 lei, 3 ore – 7,5 lei.
Zona 2 – tarifare non-stop, 1 leu/h, prima ora 0.5 lei (conține primele 30 de minute gratuite conform HCL nr. 123/2021), 2 ore – 1,5 lei, 3 ore – 2,5 lei / 1 zi ( 24 ore ) – 20 lei / 7 zile -100 lei.
Parcometrele vor deservi următoarele zone, după cum urmează:
ZONA 0 – Municipiul Constanța – 14 buc – parcometre și 1 parcometru DEMO
Parcometru Demo Repoziționat – strada Sarmisegetuza Zona Steaguri Sala Sporturilor (permite numai plata prin card bancar și monede)
bulevardul Tomis – zona Farmacia MiniFarm;
bulevardul Tomis – zona SPIT Constanța;
bulevardul Tomis – zona Banca BRD;
bulevardul Tomis – zona Poșta Mare;
bulevardul Tomis – zona Primărie;
bulevardul Tomis – zona Sala Sporturilor – automat cu modul de detecție a gradului de poluare;
strada Traian – zona Curtea de Apel Constanța;
bulevardul Tomis – zona Lupoaică;
strada Traian – zona Tribunal / Judecătorie Constanța;
strada Termele Romane;
Portul Turistic Tomis – zona spre terase;
Portul Turistic Tomis – zona Rondou loc de joacă;
Parcare Poarta 1;
Parcare Poarta 1.
ZONA 0 Stațiunea Mamaia – 12 parcometre
Stațiunea Mamaia – Zona Pescărie;
Stațiunea Mamaia – Zona Aqua Magic;
Stațiunea Mamaia – Zona Hotel Aurora;
Stațiunea Mamaia – Promenada 1 – Zona Restaurant Azur;
Stațiunea Mamaia – Promenada 1 – Zona Hotel Golden Palace/Sulina;
Stațiunea Mamaia – Promenada 1- Zona Hotel Ovidiu;
Stațiunea Mamaia – Zona Hotel Hefaistos / Melody;
Stațiunea Mamaia – Zona Belagio /Cazino;
Stațiunea Mamaia – Zona Cazino Hotel Scapino Junior;
Stațiunea Mamaia – Promenada 2 – Zona Castel;
Stațiunea Mamaia – Promenada 2 – Zona Hotel Tomis;
Stațiunea Mamaia – Zona Pasarela Hotel Rex- automat cu modul de detecție a gradului de poluare.
ZONA 1 – Municipiul Constanța – 13 parcometre
Șoseaua Mangaliei – Zona Gara CFR;
bulevardul I.C. Brătianu – Zona ICIL / Complex – ING Bank;
bulevardul I.C. Brătianu – Zona ICIL / Complex – automat cu modul de detecție a gradului de poluare;
strada Griviței – Zona Facultatea de Stomatologie;
strada Ștefan Mihăileanu – Zona Piața Griviței;
strada Griviței – Zona Biserica Adormirea Maicii Domnului – Tomis Mall;
intersecția bulevardului Mamaia cu bulevardul Tomis – Zona Capitol;
strada Mircea cel Bătrân – Zona Universității Maritime din Constanța / Crazy Pub;
strada Mircea Cel Bătrân- Zona Parc Tomis II, Complex;
strada Mircea Cel Bătrân- Zona Parc Tomis II – Mega Image;
zona Tomis III, incinta Pieței Tomis III;
zona Tomis III – parcare Zona Alfa Beta;
strada Suceava- zona Brotăcei – Complex – Mega Image.
ZONA 2 – Municipiul Constanta – 6 parcometre
strada Mircea Cel Bătrân – Zona Faleza Esplanada;
strada Unirii – Zona Complex – Mega Image;
bulevardul Regina Elisabeta – Zona Cazino / Acvariu – Automat cu modul de detectie a gradului de poluare;
strada Traian – Parcare Zona BCR – Gara;
strada I.L. Caragiale – Zona Casa de Cultură – automat cu modul de detecție a gradului de poluare;
zona Parc Tabăcărie – Parcare Bazin Înot / Biserica Sf. Mina.