Conecteaza-te cu noi

Societate

Amenzi de peste 700.000 de lei, aplicate luna trecută de comisarii Gărzii de Mediu Constanța

Published

on

În luna martie a.c., comisarii Gărzii de Mediu Constanța au efectuat 94 acțiuni de inspecție și control, din care 11 controale planificate și 83 inspecții neplanificate. Au fost aplicate 40 sancțiuni contravenționale principale (10 avertismente și 30 amenzi în valoare totală de 710.000 lei) și două sancțiuni complementare: suspendare de activitate și desființare lucrări. Activitatea s-a desfășurat cu un număr de 9 comisari, respectiv 4 echipe.

S-au realizat controale planificate la patru societăți incluse în Planul anual de controale și au fost verificați împreună cu ISU Dobrogea patru operatori care exploatează instalații clasificate SEVESO, în care sunt implicate substanțe periculoase și prezintă pericol de accident major.

S-a continuat controlul tematic privind calitatea aerului, realizându-se 24 de inspecții, din care 14 controale la șantiere de construcții din Municipiul Constanța, opt controale pentru verificarea petițiilor privind poluarea atmosferică și două controale pe amplasamente unde au avut loc incendii. Urmare a acestor controale s-au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale principale (șapte avertismente și 19 amenzi în valoare totală de 400.000 lei) și sancțiune complementară de desființare a lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială.

În perioada 14 – 17 martie s-a efectuat control tematic dispus de Comisariatul General la stații de distribuție carburanți. S-au controlat 15 stații de distribuție carburanți din Constanța, constatându-se că cele patru societăți care opereaza stațiile verificate dețin autorizații de mediu pentru activitățile desfășurate și respectă condițiile din actele de reglementare. S-au aplicat două sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 15.000 lei pentru neținerea evidenței gestiunii deșeurilor pentru toate tipurile de deșeuri.

În cursul lunii martie, s-au efectuat 14 de acțiuni de inspecție și control privind transferul deșeurilor, la solicitarea Biroului Vamal de Fontieră Constanța Sud sau la solicitarea Poliției de Frontieră. Pentru înscrierea de date incorecte în documentul privind exportul deșeurilor de plastic și nerespectarea prevederilor privind transferul deșeurilor, o societate din Râmnicu Vâlcea a fost sancționată cu amendă de 50.000 lei.

Închiderea depozitului neconform de deșeuri din localitatea Tuzla a constituit o prioritate pentru Comisariatul Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu. Comisarul șef s-a implicat activ pentru urgentarea închiderii depozitului neconform de deșeuri municipale, acesta fâcând obiectul Cauzei C-109/22 (fosta cauza C-301/17) pentru care Comisia Europeană propune aplicarea de penalități României pentru întârzieri în închiderea celor 44 de depozite de deșeuri care nu sunt închise. Menționăm că în județul Constanța, depozitul de la Tuzla este singurul depozit inclus în această listă.

În luna martie s-au înregistrat 31 de petiții, acordându-se o atenție deosebită soluționării în termen a petițiilor adresate instituției. Cele mai multe reclamații au avut ca obiect deșeurile, poluarea aerului și disconfortul olfactiv.

Luna aceasta se vor realiza inspecţii planificate și neplanificate conform Planului anual de activitate și se va urmări modul de realizare a măsurilor stabilite prin actele de control încheiate anterior.

În cursul lunii aprilie se vor realiza controale tematice dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu: control tematic privind calitatea aerului și control tematic la șantierele de construcții, control tematic în baza Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, control în baza Protocolului de colaborare cu APIA și ISU la deținători/utilizatori de terenuri pe care s-au propagat incendii de miriști, resturi vegetale de pe terenuri arabile și de pe pajiști permanente, control tematic planificat privind verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a loalităților.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions