Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Oficial, din partea SRI! A fost contracarată o tentativă de atac cibernetic!

Published

on

În cursul acestei dimineți, presa națională vuia din cauza unei știri extrem de importante, în care era implicat Ministerul Afacerilor Externe al României. Iată ce scria: Un grup de hackeri s-a dat drept reprezentant NATO pentru a trimite un val de e-mailuri de phishing către organizații diplomatice din Europa, inclusiv către Ministerul Afacerilor Externe din România.  Hackerii au reușit să falsifice o adresă de e-mail a NATO, astfel încât să pară autentic. Mail-ul primit de guvernul român pare astfel a veni din partea căpitanului Alistair Borchet de pe o adresă de e-mail a NATO către un angajat al MAE.Cyberscoop spune că a obținut o copie a unui astfel de e-mail pe care experții l-au atribuit unor grupuri de hackeri APT28.  În acest mail este un atașament capcană care exploatează două vulnerabilități ale programului Word dezvăluite recent de Microsoft. Unul dintre e-mailurile care ar fi fost trimise către MAE român conținea un document Word intitulat „Atacul lui Trump asupra Siriei”. Dacă ar fi fost deschis de către un sistem nesecurizat sau vulnerabil în același timp s-ar descărca și un virus care ar permite accesul de la distanță în acel calculator.

Ulterior, SRI a transmis un comunicat oficial

Centrul Național Cyberint, structură aflată în coordonarea SRI, a reușit să contracareze o tentativă de atac cibernetic derulată, cel mai probabil, de entitatea asociată grupului de criminalitate cibernetică APT28 / Fancy Bear. Acțiunea SRI s-a derulat la sesizarea Serviciului de Informații Externe (SIE). Astfel, a fost identificată o tentativă de atac cibernetic la adresa unei instituții guvernamentale din România, derulată, cel mai probabil, de actori asociați anterior cu alte incidente de acest tip. Datorită cooperării eficiente între instituții, a fost prevenită materializarea atacului și producerea de pagube, fiind identificate tințele vizate, precum și metodologia de atac. Relevant, din perspectiva securității cibernetice, este faptul că această tentativă de atac nu reprezintă o noutate. Zilnic, mii de atacuri cibernetice vizează instituții, entități și persoane din spațiul virtual, iar România nu reprezintă o excepție. Estimăm că nivelul tehnologic al acestor atacuri va înregistra o creștere semnificativă în perioada imediat următoare, ceea ce face imperios necesară implementarea unui cadru legislativ clar și pragmatic, care să stabilească atribuții și responsabilități concrete în acest domeniu la nivel național.Contracararea atacului cibernetic s-a realizat inclusiv prin intermediul „Sistemului național de protecție a infrastructurilor IT&C de interes național împotriva amenințărilor provenite de din spațiul cibernetic”, implementat prin fonduri europene nerambursabile de Serviciul Român de Informații. În operațiune au mai fost implicate și alte instituții cu competențe în domeniul protejării securității naționale.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions