Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat marţi că de la 1 iulie, în România, vaccinarea anti-COVID se va face doar în cabinetele medicilor de familie.
„Până la această dată inclusiv, toţi cei care doresc să se vaccineze (cu doza 1, 2 sau 3) o pot face atât la punctele de vaccinare care funcţionează în continuare, cât şi la cabinetele medicilor de familie. Din 1 iulie, toate punctele de vaccinare îşi vor înceta activitatea, iar dozele de vaccin vor fi făcute exclusiv de către medicii de familie”, a spus Andrei Baciu într-o postare publicată pe contul său de Facebook.
Baciu a recomandat în continuare vaccinarea drept cea mai bună formă de protecţie împotriva virusului SARS-CoV-2, pe care o consideră extrem de utilă mai ales pentru grupele de risc.
În urmă cu aproape o lună, Andrei Baciu declara, la Interviurile Digi24.ro, că CNCAV va fi desfiinţat şi că vaccinarea va fi transferată către medicii de familie.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta