Conecteaza-te cu noi

Politica

Senatorul Remus Negoi: „USR a redepus proiectul de eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor“

Published

on

Senatorul Remus Negoi a anunțat că USR a depus un nou proiect de lege pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor după ce Curtea Constituțională a respins legea care elimina aceste privilegii.

„Invităm PSD, PNL și orice altă formațiune care pretinde că dorește echitate între pensionarii români să susțină proiectul. Decizia adoptată de judecătorii CCR se bazează pe un neadevăr, cum că legea ar fi fost adoptată în 2021 într-o singură zi, când, de fapt, a existat o diferență de 8 zile între depunere și adoptare. Decizia Curții Constituționale și motivarea acesteia nu au apărut încă în Monitorul Oficial. USR depune astăzi un nou proiect de lege tocmai pentru a permite un timp mai larg pentru dezbateri, urmând însă ca raportul comisiei sesizate în fond și, mai apoi, votul în plenul Parlamentului să fie realizate după ce este publicată în Monitorul Oficial hotărârea CCR de joi.“, a declarat Negoi.

Parlamentarul constănțean a precizat că proiectul depus astăzi prevede desființarea pentru viitor a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar stabilește și că, de la data intrării ei în vigoare, încetează plata pensiilor speciale în plată.

„Pensiile speciale reprezintă o sfidare pentru românii care au muncit cinstit și au contribuit o viață întreagă la fondul de pensii și nu respectă principiul contributivității. Pensiile speciale ne costă anual circa 2 miliarde de euro, iar dacă vor începe să se plătească și pensiile speciale pentru aleșii locali, așa cum vrea Coaliția sărăciei, suma va crește și mai mult. Nu poate CCR anula câte inițiative de desființare ale pensiilor speciale putem noi depune“, a mai spus Remus Negoi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions