Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Doi dintre pirotehniștii condamnați la închisoare în dosarul Colectiv s-au predat la IPJ Constanța

Published

on

Astăzi, 12 mai a.c., având în vedere sentința definitivă de condamnare la pedeapsa cu închisoarea, pronunțată de Tribunalul București, 2 bărbați, de 36, respectiv 39 de ani, din județul Constanța, s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul Investigații Criminale.

După îndeplinirea formalităților necesare, cei 2 au fost conduși la penitenciar în vederea încarcerării.

Este vorba despre pirotehniştii Marian Moise şi Viorel Zaharia, ambii fiind condamnaţi la câte 6 ani şi 10 luni de închisoare.

Precizăm că primarul Sectorului 5, Cristian Popescu-Piedone, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Advertisement
usr

De asemenea, patronii clubului Colectiv au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare astfel:

  • Paul Gancea – 6 ani şi 4 luni de închisoare;
  • Costin Mincu – 8 ani de închisoare;
  • Alin George Anastasescu – 11 ani şi 8 luni de închisoare.

Și pompierii George Matei şi Antonina Radu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, au fost condamnaţi la câte 8 ani şi 8 luni închisoare.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions