În cursul zilei de ieri, 12 mai, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au organizat două acțiuni și au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale.
Potrivit reprezentanților Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 12 mai a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța, împreună cu reprezentanți ai R.A.R., au efectuat acțiuni pe linia identificării autovehiculelor care prezintă defecțiuni pe drumurile publice.
Astfel, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei, și au reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere și 3 certificate de înmatriculare.
Tot ieri, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța, împreună cu reprezentanții administratorului tramei stradale, au efectuat o acțiune pe linia verificării modului de respectare a reglementărilor privind modul de executare a lucrărilor pe drumurile publice.
Astfel, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.000 de lei.
Foto: Ilustrativ