Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

„Ziua Eroilor“, marcată la Năvodari. Autoritățile locale au depus coroane de flori la Troița din centrul localității

Published

on

Primarul orașului NăvodariFlorin Chelaru, alături de președintele CJC, Mihai Lupu, Administorul Public Liliana Mară, viceprimarul Aurelian Dumitrașcu și consilieri locali au participat astăzi la un eveniment dedicat Zilei Eroilor, organizat de Școala Gimnazială George Enescu, prin profesor Iuliana Sandu la Troița din centrul localității. Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului de stat al României, după care un sobor de preoți a oficiat slujba religioasă și s-au depus coroane de flori din partea Primăriei Năvodari, Consiliului Județean Constanța, partidelor politice, Comunității Rușilor Lipoveni și a elevilor Școlii Gimnaziale George Enescu. Acțiunea s-a încheiat cu un moment artistic susținut de elevi în aplauzele oficialităților și audienței prezente la eveniment.

„A păstra vie amintirea și sacrificiul eroilor patriei nu este doar o obligație, ci responsabilitatea și sfânta datorie a poporului nostru. Acum, când conflictul este atât de aproape de granițele țării, când trăim vremuri de război, sentimentul prețuirii și dragostei de țară trebuie să fie mai puternic ca oricând. Spre veșnica amintire și recunoștință a înaintașilor noștri eroi, am depus astăzi coroane de flori alături de președintele CJC, Mihai Lupu, colegi din Primărie și Consiliul Local, reprezentanți ai comunității Rușilor Lipoveni, precum și de copii ai Școlii Gimnaziale George Enescu. Mulțumesc doamnei profesor Iuliana Sandu pentru organizarea acestui eveniment frumos, preoților din Năvodari, elevilor și tuturor celor care au sărbătorit astăzi Ziua Eroilor alături de noi. Hristos s-a Înălțat și recunoștință eternă eroilor neamului!“, a spus primarul Florin Chelaru.

„Astăzi, la 40 de zile de la Învierea Domnului sărbătorim Ziua Eroilor. Avem identitatea de astăzi datorită românilor care au luptat pentru dragostea de țară, așadar azi cinstim memoria ostașilor ce au căzut la datorie în timp ce serveau țara. Glorie eternă neamului Românesc!“, a declarat viceprimarul Costel-Aurelian Dumitrașcu.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions