Sunt suficiente cazurile de tentative de suicid pe care poliștii și pompierii constănțeni le au de rezolvat. Ultimul a fost înregistrat ieri, la Năvodari, însă astfel de cazuri se întâmplă destul de des. Nu cu multă vreme în urmă a fost un caz la Cernavodă, când un nene amenința că se va arunca în canalul Dunăre-Marea Neagră, altul în care un bărbat a stat ore în șir cocoțat pe sediul primăriei. Ideea este că avem suficient de mulți oameni care, din diferite motive legate de sănătate sau de întâmplări nefaste ale vieții, intenționează să-și ia viața. Se întâmplă în toată lumea astfel de cazuri, de ce am face noi excepție? Numai că în locurile extrem de civilizate și de dezvoltate din punct de vedere material sunt și specialiști care stau de vorbă cu cei care au intenția de a se sinucide. Este vorba despre negociatori profesioniști care activează în cadrul Inspectoratelor de poliție sau Jandarmeriei ori Pompierilor. Este vorba despre instituții de stat care ar considera extrem de benefic acest lucru. În România nu au existat aceste – hai să el zicem profesii, deși este vorba despre polițiști sau pompieri ori jandarmi care au făcut cursuri temeinice de specializare în acest sens – poziții de negociatori până în anul 2008. Atunci au apărut primii negociatori în cadrul Poliției Române. Ce fac ei este o adevărată minune, și asta deoarece sunt foarte bine pregătiți profesional și din punct de vedere psihologic. Ați văzut probabil în filme cum acționează ei, cum abordează lucrurile, ce tonaliate și ce limbaj au. Femei și bărbați, salvează vieți. Din păcate, județul Constanța nu dispune de negociatori autorizați. În cazul de ieri, de la Năvodari, negociatori au fost Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, împreună cu un coleg. Situația de ieri s-a finalizat cu bine, cu toate că în anumite momente părea fără ieșire. Ea chiar și-a manifestat speranța că, în scurt timp va exista și la Constanța echipă de negociatori profesioniști. ” Este puțin probabil ca în scurt timp să se rezolve această problemă dar noi sperăm că se vor face cursuri autorizate.”, ne-a spus Anca Chiriță. Și de la Poliția Județeană am obținut un răspuns similar. Surse din cadrul biroului de presă ne-au declarat că nu există nici aici negociatori, dar au existat situații în care a fost nevoie de o echipă de specialiști autorizați, care au venit de la București. Probabil în cazuri de vizite de stat, cum am mai avut la Constanța. Însă este o chestiune serioasă, care trebuie tratată cu maximă responsabilitate. Sperăm că mai-marii Guvenului se vor gândi și la aceste lucruri importante. Măcar printre picături dacă o vor face, tot va fi bine! Noi sperăm, pentru că speranța moare ultima!