Primarul Constanței, Vergil Chițac, le va propune consilierilor locali proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Îmbunătățirea mediului urban în zona Compozitori”. Este vorba despre amenajarea unui parc pe actualul amplasament al Registrului Auto Român, situat în strada Eliberării, nr. 46. Pentru această investiție, conducerea Primăriei va trebui să aloce 9.943.365 de lei, conform documentației tehnice elaborate de o firmă din București.
Parcul trebuie să cuprindă alei pietonale, un loc de joacă, spații de relaxare, o fântână arteziană, sistem de irigat, două cișmele cu apă, elemente SMART etc.
Amenajarea unui parc pe terenul actualului sediu al RAR, care urmează să fie mutat în Zona Industrială, este promisiunea a fost făcută de City Managerul orașului, Felicia Ovanesian, și nu o dată, ci de mai multe ori. Amenajarea unui parc în locul actualului RAR a fost anunțată de Ovanesian în 14 ianuarie 2021, pe pagina sa personală de Facebook, iar ultima dată azi, când le-a transmis prietenilor săi de pe pagină să aibă răbdare încă un an.