Exclusiv
Primăria Constanța, obligată să achite penalități de 1,3 milioane de euro către niște clienți ai avocatului Ionel Hașotti
Published
2 ani agoon
Primăria Constanța a fost obligată, pe fond, de Tribunalul Constanța, să achite dobânzi penalizatoare în cuantum de 6,5 milioane de lei către House 3000 Real Estate Investment SRL, o firmă reprezentată convențional de celebrul avocat Ionel Hașotti. Această firmă, care este deținută de o societate anonimă cu sediul în Luxemburg, a cesionat încă din 2013 creanța deținută de italienii de la FINCOGERO asupra municipalității constănțene, fiind în drept să încaseze aproape câte un milion de euro pe an de la Primărie, până în 2027. Primăria tot uită să-și achite aceste ”rate”, iar firma cu beneficiari anonimi profită de situație pentru a cere, prin avocatul ei, dobânzi penalizatoare ce înmulțesc milioanele. Penalitățile actuale, de 5,5 milioane de lei sau 1,3 milioane de euro, s-au strâns ca urmare a faptului că atât administrația trecută, cât și administrația actuală au uitat să achite ”ratele”, din februarie 2019 până în aprilie 2021. De la Crăciunul din 2020, treburile juridice ale Primăriei Constanța sunt coordonate de Felicia Ovanesian, care a fost în trecut chiar avocata FINCOGERO. Sub coordonarea ei, Primăria a mai uitat și de alte obligații, ca de exemplu să depună un recurs în termenul legal într-un proces cu familia avocatului Hașotti.
Rana numită FINCOGERO
Situația actuală are rădăcinile în anul 2000, atunci când Primăria Constanța, condusă de Gheorghe Mihăieși, a concesionat un taluz din Faleză Nord, către compania italiană FINCOGERO. Italienii primeau dreptul să construiască vile de lux pe malul mării. Însă Primăria se obliga să consolideze terenul, pe cheltuiala ei.
La scurt timp după parafarea acestui contract bizar, la cârma Primăriei a venit Radu Mazăre. Acesta a refuzat inițial să respecte contractul. Însă, situația a fost rezolvată de avocata italienilor, Felicia Ovanesian. Ea a semnat o tranzacție extrajudiciară cu Mazăre (vezi AICI). Și tot ea a câștigat o hotărâre judecătorească prin care Fincogero era autorizată să consolideze terenul ”pe cheltuiala” municipalității.
Italienii au început consolidarea în 2009, cu ziduri de sprijin, diguri submerse, căi de acces și… un heliport. De supravegherea lucrărilor s-a ocupat Georgică Giurgiucanu, marele tunar de la retrocedări, aflat acum în spatele gratiilor alături de fostul primar Radu Mazăre. Ca o coincidență, Giurgiucanu a fost și el, în alt context, client al avocatei Felicia Ovanesian. Spunem în alt context, deoarece Ovanesian s-a retras din relația cu Fincogero, după victoriile relatate mai sus. În locul ei, italienii l-au angajat ca avocat pe și mai iscusitul Ionel Hașotti – mare maestru în retrocedări și în procese controversate.
Cum s-a ajuns la datoria de 14 milioane de euro
În 2011, după executarea primei etape de lucrări, italienii au trimis Primăriei o somație de plată pentru o sumă fabuloasă, de peste 61 de milioane de lei, stabilită nu pe baza cheltuielilor, ci prin expertiză imobiliară extrajudiciară.
A urmat un proces tensionat, pe care ”maestrul” Hașotti l-a câștigat cu brio. În proces s-a dispus efectuarea unei noi expertize, și tot imobiliare. Iar la al 14-lea termen, când nu se mai putea schimba nimic, avocatul angajat de Primărie s-a prins să ceară o expertiză contabilă.
Primăria a motivat prin avocatul ei că ANAF ar fi descoperit în acea perioadă că Fincogero înregistrase un profit de 10 milioane de euro. Cu alte cuvinte, italienii ar fi cheltuit doar 4 milioane de euro în contul Primăriei, iar nu 14, cum reieșea din expertizele imobiliare.
Toate aceste susțineri și dovezi n-au mai contat, pe motiv că Primăria trebuia să le evoce de la bun început, ceea ce avocatul ei a uitat spre profitul părții adverse. Singurul câștig al municipalității a fost eșalonarea datoriei uriașe în rate pe 15 ani, potrivit unei hotărâri din 2013.
Tot în 2013, clienții lui Hașotti au vândut întreaga creanță către House 3000 Real Estate Investment SRL. Aceasta are ca asociat unic o societate anonimă din Luxemburg, pe numele ei Green Real Estate SA.
House 3000 este administrată la vedere de Cezar Catargiu, un personaj despre care presa locală constănțeană a arătat că a fost implicat în conducerea UGIR Constanța, în perioada în care această structură se afla sub influența lui Sorin Strutinsky, fost asociat în afaceri private cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.
Primăria tot uită. Anonimii își fac fulul din penalități
De-a lungul anilor, Primăria Constanța a întârziat cu plata ”ratelor” către luxemburghezi. House 3000, reprezentată tot de avocatul Ionel Hașotti, s-a dus în mod repetat la instanță, obținând plata de daune penalizatoare pentru întârzieri.
Ultimele întârzieri au survenit la ratele 8 și 9 din debitul principal de peste 14 milioane de euro. Pe 21 iunie a.c., Tribunalul Constanța a admis acțiunea depusă de House 3000 prin SCA Hașotti și Asociații, obligând municipalitatea să achite daune penalizatoare de 5,5 milioane de lei și cheltuieli de judecată de peste 73.000 de lei. Onorariul avocatului Hașotti urmează să se soluționeze pe cale separată.
În mare parte, întârzierile au fost înregistrate în mandatul fostului primar Decebal Făgădău. Însă și administrația actuală a fost pasivă în a-și îndeplini obligațiile de plată până în luna aprilie 2021.
Până la acest moment, Primăria nu a găsit oportun să transmită, din proprie inițiativă, nicio informație despre această gaură de 1,3 milioane de euro din penalități.
Altă amnezie în folosul lui Hașotti
În opinia noastră situația trebuie lămurită, public și urgent, de către autoritatea locală, deoarece, așa cum am arătat, coordonatorul domeniului juridic, city-managerul Felicia Ovanesian, a avut în trecut raporturi profesionale cu Fincogero. Colac peste pupăză, avocatul actual al italienilor, Ionel Hașotti, a mai avut un beneficiu de pe urma memoriei proaste a juridicului din Primărie. Când uiți o dată, ar putea fi o întâmplare, dar când uiți de mai multe ori spre beneficiul aceleiași persoane, deja se naște suspiciunea că ar fi ceva necurat la mijloc.
Ne referim aici la dosarul de judecată 4224/118/2021, în care Georgeta Hașotti, reprezentată de casa de avocatură a cumnatului ei, Ionel Hașotti, a contestat un act administrativ emis de Primăria Constanța pe 30 decembrie 2020. Cumnata avocatului datora niște bani Primăriei, ca regularizare la o autorizație de construire din anul 2015.
Cu Ionel la bară, cumnata a câștigat procesul, pe fond, la Tribunalul Constanța, pe 6 octombrie 2021. Primăria avea dreptul la un recurs în 15 zile de la comunicare. Însă pe portalul instanței apar două recursuri, nu unul, înregistrate de Primărie, pe 16 și 17 decembrie 2021. Instanța a analizat un singur recurs, după cum este legal, și l-a respins, ATENȚIE, ca tardiv introdus.
Manevre nesimțite
Recursul tardiv este una din cele mai nesimțite manevre juridice din câte există. Într-un alt caz, mediatizat pe larg, Ionel Hașotti a mai scăpat temporar dintr-o problemă, într-un mod similar. Ne referim la o acțiune a Prefecturii, prin care s-a cerut anularea titlului de proprietate obținut de Hașotti pentru niște clienți de-ai lui asupra carierei de granit de la Sibioara. În acel proces, fostul prefect Ioan Albu a declarat apel tardiv. Uitarea lui Albu i-a folosit din plin lui Hașotti, în sensul că argumente extrem de plauzibile, care puteau răsturna soluția de fond favorabilă clienților avocatului, nu au mai fost cercetate deloc de instanța superioară. Abia anul acesta, titlul de proprietate obținut prin frauda legii a fost desființat de o instanță penală, după ce procurorii au descoperit că actele de opțiune succesorală erau false (mai multe detalii AICI).
Revenind la penalitățile de 1,3 milioane de euro obținute de Hașotti pentru clienții săi anonimi de la House 3000, trebuie să mai spunem că această hotărâre judecătorească nu este definitivă, putând fi atacată de Primărie cu apel, să sperăm că nu tardiv, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Comentarii pe Facebook
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.