Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat aseară că au fost identificate soluții rapide pentru blocajul tirurilor din Portul Constanța. El spune că, în urma discuțiilor, de ieri, dintre delegația Ministerului TransporturiIor și directorul general al Portului Constanța, Florin Goidea, cât și în urma deplasării în teren, s-au identificat două suprafețe în interiorul Portului care pot fi utilizate ca spații de parcare pentru tiruri în vederea defluirii traficului.
Mai mult, spune Grindeanu, s-a luat decizia ca, săptămâna viitoare, managementul Portului să prezinte un calendar asumat pentru realizarea unui Studiu de Fezabilitate având ca scop dezvoltarea unei parcări de capacitate mare (de peste 800 de locuri) în exteriorul Portului.
„Aștept o mobilizare și o execuție cât mai rapidă pentru realizarea acestor lucrări!“, a punctat ministrul.
Amintim că, zilele trecute, Ordinea.ro a publicat un clip în care un incendiu a fost declanșat la fostul Sanatoriu de Boli Venerice din Agigea, în vecinătatea Porții 9 a Portului Constanța. Din cauza blocării a drumului de acces în zonă de tiruri, situație care trenează de luni bune, mașinile de intervenție și-au făcut loc cu greu să treacă. Situația este cunoscută, dar a fost ignorată de autorități până în prezent.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta