Unitățile SMURD din Cluj și Constanța urmează să primească, cel mai probabil în decurs de o lună, motociclete dotate cu defibrilator care se pot deplasa rapid în condiții de trafic aglomerat și pot duce acest tip de instrument foarte repede acolo unde este nevoie, în caz de urgență, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat, informează Agerpres.
Prezent sâmbătă seară la o conferință organizată de studenții mediciniști din Cluj, Raed Arafat a susținut o prezentare a sistemului de urgență 112 și a vorbit despre măsurile care pot fi luate în continuare pentru mai o bună funcționare a acestuia. “În București deja avem șase motociclete cu defibrilator pe ele, ca să ajungă foarte rapid la caz. În Cluj, în următoarea lună sper să aveți și voi două motociclete aici pentru că orașul deja este foarte aglomerat. Urmează să introducem două motociclete la SMURD cu defibrilatoare pe ele. La fel la Constanța. Ca să ajungă repede”, a spus Raed Arafat.
În prezentarea sa, secretarul de stat s-a referit și la modul în care cetățenii se pot sprijini sistemul de urgențe. Într-un plan cu termen mai lung, Raed Arafat ar vedea clădirile publice, locurile foarte aglomerate din oraș și chiar și blocurile de locuințe dotate cu defibrilatoare. El a subliniat faptul că prezența acestui aparat în locuri care să fie la îndemâna populației și folosit de către oamenii obișnuiți este foarte importantă, având în vedere că la fiecare minut pierdut scad cu 10% șansele de supraviețuire în cazul neacordării primului-ajutor în caz de stop cardio-respirator. “În alte țări au mers și mai departe. Cine credeți că este așteptat să facă defibrilarea precoce? Dumneavoastră! Au pus defibrilatoare în stradă, la gară. (…) Sunt defibrilatoare inteligente care nu vă permit să greșiți, dar care dacă le scoateți și le folosiți puteți salva o viață încă înainte să ajungă echipa de prim ajutor. E un proiect care mă supără foarte mult pentru că a fost victima mediei și a unei persoane iresponsabile, acum câțiva ani, pentru că noi era cât de cât să introducem în lege obligativitatea defibrilatoarelor semiautomate în locații cum ar fi teatre, cinematografe, malluri. Dar a ieșit cineva și a acuzat că este o afacere mare, care este un tun care vrea să-l tragă Ministerul Sănătății, a preluat-o o parte din media și a urlat și lumea politică s-a speriat și a căzut din lege articolul”, a spus Raed Arafat.
Acesta a precizat că proiectul de lege la care a făcut referire a fost elaborat în perioada 2012-2013, iar locațiile în care ar fi urmat să se plaseze defibrilatoarele ar fi fost stabilite de către Guvern.
Potrivit secretarului de stat, prin actul normativ s-ar putea stabili și numărul necesar de defibrilatoare raportat la numărul persoanelor care intră într-un imobil, iar dotarea ar putea fi făcută chiar de constructorul sau de administratorul clădirii respective.
“Într-o sală ca aceasta, peste un număr trebuie să aibă unul (n. r. — defibrilator), un bloc de birouri în care sunt sute sau poate mii de oameni trebuie să aibă unul la două-trei etaje, un mall în care pe zi intră mii de oameni trebuie să aibă unul pe etaj. Cât costă unul? 1.000-1.500 de euro. Vă dați seama că suma este infimă pentru un investitor care rulează afaceri de milioane de euro, când spui că trebuie să pui unul sau două defibrilatoare care costă o mie de euro. Nu vorbim de aparatură medicală extraordinar de complex”, a spus Arafat.
El a afirmat că un defibrilator ar putea fi folosit foarte rar, poate o dată la câțiva ani, dar, a spus el, ‘dacă salvează o viață, atunci eu zic că merită’.
Raed Arafat a participat sâmbătă seară la conferința ‘Medici pentru Tine’, care a avut ca temă prevenția și a fost organizată de studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’ din Cluj-Napoca. La eveniment au mai participat psihologul Cristian Andrei și cardiologul Laura Poantă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta