Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Ultima telenovelă de la Consiliul Județean. Lupu s-a supărat pe Stroe, după ce s-a dus în conferință cu ginerele lui Dumitrache

Published

on

Unul dintre puținele lucruri care s-au întâmplat la Consiliul Județean Constanța, în ultima perioadă, este atacul lansat de președintele Mihai Lupu împotriva lui Felix Stroe, liderul PSD de la malul mării. Într-un interviu pentru Replica de Constanța, dat după ultima ședință de Consiliu Județean, Lupu a transmis că Felix Stroe nu este un om de cuvânt. Cauza supărării sale ar fi aceea că aleșii PSD din Consiliul Județean nu i-ar fi votat câteva proiecte patrimoniale, în ciuda unui angajament verbal pe care și l-ar fi luat șeful lor, Felix Stroe, în discuții particulare.

„Ori sunt mințit și dus cu preșul, ceea ce nu e în regulă, ori consilierii (PSD – n.r.) nu mai ascultă de președinte și nu e în regulă. Am avut discuția foarte clară cu dumnealui pe aceste proiecte și a spus că nu va fi nici un fel de problemă. Felix Stroe nu este un om de cuvânt în relația cu mine, în tot ce am discutat cu dumnealui”, a precizat Mihai Lupu.

”Este vorba de atitudinea unor persoane în care, din păcate, eu aveam mare încredere și a unei persoane în care aveam mare încredere și în cuvânt, și promisiuni. Felix Stroe nu este un om de cuvânt în relația cu mine, în tot ce am discutat cu dumnealui”, a mai subliniat Lupu în interviul acordat, pe 5 iulie 2022, publicației Replica de Constanța. El a afirmat că, după ședință, l-a sunat pe Stroe, însă acesta nici nu i-a răspuns la telefon. 

 Lupu și Stroe s-au mai criticat doar în campania electorală din anul 2020, atunci când au fost principalii competitori pentru șefia CJC. Ca și acum, criticile au fost simple și fade sugestii că celălalt e mincinos. Evident că cei doi nu s-au acuzat de alte ”boli” profesionale, politicești, precum incompetența, nepotismul sau hoția, deși ar fi fost câteva lucruri de spus în legătură cu acestea.

Din acest motiv, ”cearta” actuală ar putea fi, și chiar credem că este, un simplu foc de paie, un fel de prosteală aruncată în presă, la derută, pentru cei care sunt atenți la ce spun oamenii, iar nu la ce fac. În urma atacului rămâne impresia că Lupu o rupe cu Stroe, că și așa relația asta cam dăuna la imagine. 

Advertisement
usr

Nu cu mult timp înainte de această supărare, mai exact pe 20 iunie 2022, Mihai Lupu a organizat o conferință de presă împreună cu George Teșeleanu, ginerele lui Ion Dumitrache, șeful organizației municipale constănțene a PSD.

Teșeleanu este președinte al unui club sportiv implicat în cazarea și antrenarea unor sportivi refugiați din Ucraina.

În cadrul conferinței, Mihai Lupu i-a felicitat și le-a mulțumit directoarei de la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), Florina Cristache, și lui George Teșeleanu, numindu-i ”acești oameni minunați”.

” Într-un interval scurt de timp, (Cristache și Teșeleanu – n.r.) au reușit să se mobilizeze, să aducă acești copii din Ucraina, să le ofere cazare, hrană și să le asigure toate condițiile pentru a se antrena.” – a mai spus Mihai Lupu, după cum se arată pe pagina de Facebook a Consiliului Județean.

George Teșeleanu, Florina Cristache și Mihai Lupu, conferință de presă, 20 iunie 2022. Sursa: Consiliul Județean Constanța, via Facebook.

Din postarea datând din 20 iunie se deduce că DJST a avut o implicare financiară în acest parteneriat cu ginerele lui Dumitrache. Sumele nu au fost menționate în comunicarea CJC. Însă relevant pentru analiza de față este doar faptul că Lupu s-a așezat la aceeași masă cu ruda lui Dumitrache.

Iar când spui Dumitrache, spui și Stroe, în mod implicit.

Stroe și Dumitrache formează un cuplu statornic, încă din perioada comunistă, când au activat, deopotrivă, în Marina Militară. În zorii democrației, cei doi au pășit împreună pe calea economiei de piață, asociindu-se în numeroase firme. În politică au intrat în același timp. Și tot împreună au ajuns mai târziu la PSD.

Advertisement
usr

Stroe și Dumitrache s-au separat oficial în afaceri, însă legăturile lor, cel puțin în plan politic, au rămas la fel de profunde. Ca dovadă, fiica lui Dumitrache este deputat PSD de câteva mandate, cu sprijinul lui Stroe. Iar însuși Dumitrache a fost numit interimar la conducerea organizației municipale a PSD, tot cu sprijinul lui Stroe, deși nu are carismă, nu are notorietate și este mut ca o lebădă.

Dacă veți căuta un cuvânt rostit de acest tip propulsat atât de sus, nu veți găsi nimic. Niciun ziar nu i-a publicat vreo declarație. El nu apare ca vorbitor nici în stenogramele ședințelor de consiliu local sau județean la care a participat în activitatea sa politică, de-a lungul anilor. Totuși, câteva dovezi că vorbește am găsit de anul acesta. Ne referim aici la câteva fotografii publicate pe contul de Facebook al organizației PSD din municipiul Constanța, în care Dumitrache apare mereu în spatele unor ochelarii fumurii, în preajma unor pensionari. Chiar și așa, nu este exclus ca marele șef de la municipiu mai mult să fi ascultat. Așa se spune despre el, că ascultă bine! 

Ion Dumitrache s-a limitat să asculte și în împrejurarea în care presa și niște politicieni au spus că ar fi beneficiarul ascuns al unui proiect controversat inițiat de primarul Constanței, liberalul Vergil Chițac, pentru amenajarea unui drum de acces pe buza falezei. S-a spus atunci că o firmă pe care Dumitrache o controlează din umbră, prin interpuși, ar fi avut mare nevoie de o șosea pe faleză, ca să dea drumul unui proiect imobiliar. În toiul scandalului, Dumitrache nu a găsit oportun să spună nimic. Într-un final, proiectul a picat la vot. Chiar și așa, tentativa celor implicați a generat o problemă de imagine. 

Ei bine, Mihai Lupu s-a afișat cu ginerele lui Dumitrache, cunoscând, ca toată lumea, aspectele relatate mai sus. Iar din acest punct de vedere, atacul pe care l-a lansat la adresa ”mincinosului” Felix Stroe pare, după cum am spus, un simplu foc de paie și o încercare de prostire a opiniei publice. Că și-așa nu se prea întâmpla mai nimic pe la Consiliul Județean, iar în lipsa unor teme de interes, presa locală colporta zvonul că s-ar plănui ca Lupu să treacă la PSD și să candideze din partea acestui partid la alegerile locale din 2024. După cum spuneam: telenovele. 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions