Ministerul Dezvoltării pregăteşte semnarea primelor contracte finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, a anunţat ministrul Cseke Attila.
Astfel, începând de luni, 18 iulie, beneficiarii primelor proiecte aprobate spre finanţare vor putea încărca în platforma digitală investiţii.mdlpa.ro documentele necesare încheierii contractelor de finanţare, arată comunicatul de presă al Ministerului Dezvoltării.
Instituţia a notificat beneficiarii acestor proiecte asupra modalităţii de depunere a documentelor necesare, precum şi a situaţiilor specifice identificate cu privire la anumite obiective, cu indicarea documentelor suplimentare ce trebuie încărcate în platformă.
După cum este cunoscut, până în prezent, au fost finalizate listele cu obiectivele de investiţii din 16 judeţe (Alba, Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Mureş, Sibiu, Tulcea şi Vâlcea) şi sectoarele municipiului Bucureşti, a precizat ministrul, care a spus că urmează şi aprobările investiţiilor şi pentru celelalte judeţe, mai indică sursa citată.
Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localităţi (apă, reţele de canalizare şi de gaze) şi reabilitează drumurile şi podurile. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanţare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar şi lista sumelor repartizate pe judeţe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autorităţile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.
sursa: news.ro / foto cu rol ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta