După ce la finalul săptămânii trecute, inspectorii OPC au descoperit un magazin în orașul Băneasa unde erau comercializate produse expirate încă din anul 2011, dar și o patiserie în care mizeria nu poate fi descrisă prin cuvinte, echipele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au efectuat, astăzi, un control inopinat la Carrefour și Auchan. Vizate au fost standurile cu legume și fructe. Aici, inpectorii OPC au descoperit legume și fructe aflate în stare de putrefacție.
“În zona raionului de legume – fructe am fost și îi rog pe toți consumatorii să verifice etichetele de prezentare și acolo unde scrie Calitatea I, trebuie să și corespundă cu descrierea, iar acolo unde sesizează nereguli le amintim că numărul nostru de telefon le stă la dispoziție. La acest moment nu pot spune ce sancțiuni urmează a fi aplicate deoarece cei doi comisari cu care realizez acest control au rămas pentru mai multe verificări. La gastro, totul este în regulă, curățenie exemplară, produse proaspete. La fructe am descoperit portocale bătute de soarta, cu urme de mucegai și paraziți, tot ceea ce face un produs să nu arate de calitatea I”, a declarat șeful CJPC Horia Constantinescu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta