O adevărată tragedie s-a produs în această după amiază în localitatea Castelu, județul Constanța. Doi bărbați care lucrau la o rețea de canalizare, la o adâncime de circa 3 metri, au fost prinși sub un mal de pământ, pe strada Sălciilor.
Misiunea pompierilor a fost una contracronometru.
La fața locului au intervenit următoarele resurse: o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD, o ambulanță de terapie intensivă mobilă și un container multirisc.
Una dintre victime era inconștientă, în totalitate acoperită de pământ, iar cea de-a doua era conștientă și cooperantă. Echipajele de la fața locului țin permanent legătura cu aceasta și îi administrează oxigen.
Update: Din păcate, în jurul orei 19.49, una dintre victime a fost declarată decedată de către medicul de pe ambulanța SMURD C.
Încă se lucrează pentru extragerea celei de-a doua victime. Starea ei este aceeași, conștientă, cooperantă, are administrat oxigen.
Update2: Pompierii constănțeni fac tot posibilul pentru salvarea celei de-a doua victime. Aceasta este conștientă, dezgropată până la brâu, a băut apă, este cooperantă în continuare. Urmează extragerea bărbatului. Pompierii mai fac săpături pe lângă, pentru a fi eliberat cât mai mult spațiu.
Update3: La ora 21.07 a fost scoasă victima conștientă, în vârstă de 38 de ani, preluată de echipajul SMURD C și transportată la spitalul județean Constanța.
La ora 21.30 a fost scoasă și victima decedată. Avea 34 de ani…
Știre în curs de actualizare.