Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

După o absență de 50 de ani, au fost lupte tătăreşti în Nisipari! S-au câștigat 6 berbeci!

Published

on

Uniunea Democrată Tătară a organizat  în  parteneriat cu  Primăria şi Consiliul Local al Comunei Castelu în  deschiderea evenimentului “Intȃlnirea fiilor satului Nisipari ediţia  XIV” Lupte  Tătăreşti – Kureş (stilul istoric cunoscut în Turcia sub
denumirea de Aba Gűreş), duminică 28.05.2017 la stadionul satului  Nisipari, Comuna Castelu în prezenţa unui invitat special din Turcia,  Ibrahim Oztek, Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Lupte  Tătăreşti. Chiar dacă azi în satul Nisipari (Karatay) nu mai  locuiesc decȃt cȃteva familii de tătari evenimentul a fost şi un omagiu adus fondatorilor acestei aşezări şi  care la recensămȃntul de la 1916 numărau doar 814 suflete: 113 români,  683 turco-tătari, 5 germani şi 13 de alte naţionalităţi. ”Mulţumim  autorităţilor pentru sprijin. Dobrogea, această minune etnologică a  demonstrat încă o dată că îşi merită  numele  pentru că duminică am  fost martori la  armonia interetnică şi interculturală.”, precizează Uniunea Democrată Tătară, Brigada de arbitrii: Florin Nistor (arbitru  internaţional), Toader Daniel (arbitru şi antrenor lupte) şi Cherim  Torgut (arbitru). Comisia de Jurizare: Ibrahim Oztek – Observator din  partea Federaţiei Internaţionale de Lupte  Tătăreşti, Gelal Timur –  Preşedintele Comisiei (antrenor şi multiplu campion la judo), Sali  Negiat (ex deputat în Parlamentul României şi Preşedinte de onoare
U.D.T.), Naim Belgin (Preşedinte U.D.T.) Comisia de validare a concurenţilor: Achif Tansu ,  Melen Murat, Stroe Vasile, Cherim Gevat (consilier local comuna  Castelu) , Orhan Asan, Ersin Naim, Esed Yasin şi Mercin Ziadin.
Fotograful evenimentului: Omer Secil. Pe lângă cei 6 berbeci, cupe, medalii şi  diplome, câştigătorii celor 6 categorii au primit titlul de arslan  batîr kureşci  (leul luptătorilor curajoşi) aşa cum se întâmpla cu mii  de ani în urmă. Medaliaţii de la prima ediţie de Kureş din Nisipari sunt: Categoria  -18 ani şi 70kg Locul I Popa Iulian , Locul II Geantemir Denis,  Locul  III Memet Mergean , Locul III Amet Serdal;  Categoria -18 ani şi 90kg  Locul I Moise Flavius , Locul II Memet Servent,  Locul III Rasim
Mahsun , Locul III Ion Pîrgaia ; Categoria -18 ani şi +90kg Locul I  Ibram Levent Locul II Amet Serhan Locul III Memet Servent Locul III  Iftodi Ion ; Categoria +18ani şi 70kg Locul I Memet Servent Locul II  Moise Flavius , Locul III Mahsun Rasim ; Categoria +18ani şi 90kg  Locul I Ţurcanu Mihai, Locul II Pîrvulescu Mădălin , Locul III Olteanu  Sergiu , Locul III Cojocaru Constantin; Categoria +18ani şi +90kg  Locul I Lozoveanu George , Locul II Pîrvulescu Mădălin,  Locul III  Ibram Levent , Locul III Iftodi Ion, Locul III Cojocaru Constantin. Există peste 20 stiluri de lupte tătăreşti, dar acest stil este, poate, dintre cele mai vechi. Sunt ramuri ale familiei noastre de tătari care au practicat şi încă practică acest sport tradiţional cu o vechime  de aproape 5 mii de ani : Turcii,  Mongolii, Uzbecii, Turkmenii, Kazahii, Uigurii, İskit, Saka,  Karahanii, Çağatay… In secolul 4 înainte de era noastră strămoşii noştri i-au învatat şi pe chinezi acest sport, ceea ce a dus la  transformarea  şi practicarea acestuia în toată Asia. Kureşul este părintele a numeroase sporturi moderne de exemplu: judo, sambo, sumo… Peste tot în lume lupta tătărească se numeşte kureş  (güreş, köraş, kuraş, gyuleş) dar în funcţie de caracteristicile  specifice dar şi de regulament a mai fost adăugat un termen pentru  descrierea concisă a    felului :  Karakucak Güreşi, Aba Gűreşi,  Yağlı Güreşi, Kuşak Kureşî, Alyş etc.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions