Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

”Copiii spun NU violenței”! Numărul cazurilor de abuz asupra copiilor crește de la an la an!

Published

on

Asociația Youth Vision Constanța derulează în perioada mai-decembrie 2017 Proiectul “Copiii spun NU violenței”. Proiectul se desfășoară într-un context în care, în România, numărul cazurilor de abuz asupra copiilor crește de la an la an, atingând în decembrie 2016 cifra 14.323, față de 13.546 (în anul 2015). România este țară pathfinder în cadrul Parteneriatului Global pentru Eliminarea Violenţei asupra Copilului. Acest Parteneriat are ca obiectiv încetarea abuzului, exploatării, traficului și a tuturor formelor de violență și tortură împotriva copiilor. România se angajează să facă o prioritate din consolidarea legislației şi politicilor publice în domeniul luptei împotriva violenței la care sunt supuşi copiii, alături de țări precum: El Salvador, Indonezia, Jamaica, Mexic, Paraguay, Tanzania, Suedia, Uganda, Sri Lanka, Filipine. În județul Constanța, peste 60 de copii cu vârste cuprinse între 11-14 ani vor face parte din proiect, aceștia desfășurând, sub coordonarea voluntarilor Youth Vision, activități de cercetare și conștientizare pe tema “Copiii spun NU violenței”. Proiectul își propune să atragă atenția asupra acestor subiecte sensibile, în contextul în care, din păcate, România ocupă primele locuri în ceea ce privește sarcina la adolescente, numărul copiilor fără certificate de naștere sau violența în familie și în școală (conform www.copii.ro).  Programul pilot se derulează cu sprijinul Fundației World Vision România.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions