Astăzi, în jurul orei 17.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în incinta unul complex comercial situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța, ar exista o bombă.
Imediat după primirea apelului, la fața locului s-au deplasat polițiștii constănțeni, pentru asigurarea perimetrului de siguranță, specialiști pirotehniști ai Serviciului Român de Informații și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru efectuarea verificărilor specifice din domeniul de competență, precum și echipaje de pompieri.
Menționăm faptul că toată zona în cauză, inclusiv complexul comercial, a fost evacuată de forțele de ordine.
Persoana care a apelat 112 a fost identificată și depistată în municipiul Constanța la ora 17.50, urmând a fi condusă la sediu pentru stabilirea situației de fapt.
Update: Intervenția specialiștilor pirotehniști din cadrul Serviciului Român de Informații și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-a finalizat. În urma examinării complexului comercial nu au fost identificate elemente de interes pirotehnic.
Activitatea centrului comercial a fost reluată în condiții de siguranță.
Concomitent, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța l-au condus la sediul Secției 4 pe bărbatul care a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Acesta a fost depistat pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța.
Bărbatul, de 33 de ani, este cunoscut cu afecțiuni psihice.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, la O.U.G. 34/2008.
De asemenea, a fost luată măsura internării la Secția de Neuropsihiatrie Palazu Mare, în vederea efectuării unor examinări medicale de specialitate.
*
La activități au participat specialiști pirotehniști ai Serviciului Român de Informații, pirotehniști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța (secțiile de poliție urbană și Biroul Rutier), polițiști rutieri ai Serviciului Rutier, precum și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandami Județean Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta