Ieri, 15 august, s-a stins din viață părintele Ioil Cuzdriorean, starețul Mănăstirii Histria. Anunțul a fost făcut pe pagina de facebook a așezământului religios.
”Azi, 15 august 2022 a trecut la Domnul părintele nostru preaiubit, Ioil protosinghelul. Maica Domnului mult l-a iubit că l-a luat la Ea în ziua Sfintei Adormirii Sale.
Părintele slujește acum în Cer împreună cu Îngerii și sigur nu va uita pe nimeni în rugăciunile sale către Mult Milostivul Dumnezeu.
Dumnezeu să îl ierte și să îi pregătească un locușor în Impărăția Sa!
Slujba înmormântării va fi oficiată de IPS Teodosie împreună cu un sobor de preoți și va avea loc joi, 18 august 2022.
Veșnica lui pomenire!”, au transmis reprezentanții Mănăstirii pe pagina de Facebook.
Update: Astăzi, 17 august, reprezentanții Mănăstirii Histria au postat următorul anunț pe pagina de Facebook:
”Din motive obiective, înmormântarea Părintelui Stareț Ioil, se va face în seara aceasta de la ora 18.30.”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta