Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

De Rusalii, un om ce lucra în Portul Constanța și-a pierdut viața! Avea doar 19 ani…

Published

on

În cursul zilei de duminică, sărbătoarea Rusaliilor, în portul Constanța a avut loc un tragic accident de muncă soldat cu decesul unui angajat al Eco Clean Ship SRL. După amiaza, pe la ora 16.00. Socol Marian Gheorghe, în vârstă de 19 ani,  angajat ca manipulant de mărfuri, era la serviciu și avea de închis capacele la o barjă aflată în operare. Era în incinta Umex SA, la dana 36 a portului. La un moment-dat, tânărul s-a dezechilibrat și a căzut în apă. A fost găsit de către scafandrii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență după circa două ore. Era însă prea târziu, iar tânărul a fost declarat decedat.  Potrivit unui comunicat al ITM Constanța, evenimentul este în curs de cercetare. ”Evenimentul se cercetează de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor. În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate  vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.”, precizează Biroul de presă al ITM Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions