Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Chițac îi întreabă pe constănțeni: „Cum vi se par noile stații de autobuz pe care am început să le montăm?“

Published

on

Informam ieri că Primăria a montat prima stație de autobuz din cele 125 pe care le-a achiziționat. Astăzi, primarul Chițac a postat pe Facebook un mesaj în care le-a reamintit constănțenilor acest lucru și îi întreabă totodată ce părere au.

„Ieri, pe Bulevardul Tomis (zona Dacia), am montat prima dintre cele 125 de stații de autobuz de care vom beneficia în perioada următoare. Este pentru prima dată după foarte mulți ani când utilizatorii transportului în comun vor aștepta autovehiculele în condiții civilizate. Conform contractului, primele 25 de stații vor fi montate până la finalul lunii septembrie, urmând ca după această dată să ne fie livrate câte 20 de unități în fiecare lună. Acesta este un nou pas absolut necesar pe care îl facem în vederea modernizării sistemului de transport în comun din Constanța, după achiziționarea autobuzelor electrice. În acest moment, Constanța are una dintre cele mai importante flote de autobuze moderne și prietenoase cu mediul din țară. Mai sunt ceva formalități de făcut si in scurt timp le veți vedea pe străzi.“, a scris Chițac.

Valoarea totală estimată a contractului trecută înainte de atribuirea contractului era de 13.099.147 de lei cu TVA. Asta înseamnă 104.793 de lei pentru o stație de autobuz.

Sursa foto: Facebook/VergilChițac

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions