Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) Amplă acțiune a polițiștilor rutieri constănțeni. Zeci de șoferi, amendați pentru depășirea limitei de viteză

Published

on

Polițiștii Serviciului Rutier, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Medgidia, au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 17 septembrie a.c., o acțiune cu efective mărite, pe DN 2A și DN 22, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, fiind organizată cu 2 radare în cascadă, pe 2 dintre drumurile naționale pe care, în acest an, s-au înregistrat accidente rutiere soldate cu vătămări corporale și pierderi de vieți.

În urma activităților, efectuate în decursul a 4 ore, polițiștii au aplicat 101 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 38.500 de lei, dintre care 75 pentru depășirea limitei de viteză.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale.

Scopul acțiunii a fost conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun dacă apasă pe pedala de accelerație mai mult decât prevede legea.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

*

De la începutul anului și până în prezent, pe DN 2A au fost înregistrate 35 de accidente rutiere, soldate cu 9 persoane decedate, 6 persoane rănite grav și alte 50 de persoane rănite ușor.

De asemenea, în aceeași perioadă, pe DN 22 au fost înregistrate 18 accidente rutiere, soldate cu 4 persoane decedate, 2 persoane rănite grav și alte 33 de persoane rănite ușor.

*

”Pentru siguranța dumneavoastră, dar și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii rutieri vă recomandă să adaptați permanent viteza de deplasare la particularitățile de drum și de trafic.

De asemenea, polițiștii rutieri vă sfătuiesc să nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare!”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions