Un judecător va putea fi numit procuror general al României, este una dintre modificările aduse de actuala putere la legile Justiției. Fostul ministru Stelian Ion, deputat de Constanța critică dur această modificare și spune că amendamentul ca un judecător să poată fi numit procuror general arată că e făcut cu dedicație, că președintele Iohannis ar avea deja în vedere să numească pe cineva dintre judecători. Mai mult, el spune că numirea unui judecător ca procuror general a unui judecător e ca și cum ai pune un neurochirurg să te opereze la genunchi sau un chirurg ortoped să facă o operație pe creier. E ca și cum ai pune un procuror direct președintele Înaltei Curți.
„Să croiești din start legea cu dedicație pentru cineva anume este profund greșit. Am fi naivi să credem că tot ce se întâmplă în comisia specială pentru legile justiției nu a făcut obiectul unor discuții și cu Președinția.
Eu nu cred lucrul ăsta, cred că s-au discutat și cred că ce se întâmplă acum în Comisia Juridică e rodul acelor discuții. Amendamentul ca un judecător să poată fi numit Procuror general arată că e făcut cu dedicație, că președintele Iohannis ar avea deja în vedere să numească pe cineva dintre judecători. Este o judecată de valoare, dar toate aceste lucruri rezultă logic din cum s-au derulat faptele de-a lungul timpului.
A fost un amendament băgat pe sub ușă și preluat apoi de puterea PSD-PNL într-un mod cu totul netransparent și îngrijorător.
Sunt câteva teme foarte importante pentru o justiție corectă și eficientă, cum ar fi numirea procurorilor de rang înalt, promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, modalitatea de selecție a magistraților, răspunderea disciplinară, și ele trebuie asumate. PSD și PNL nu și-au asumat acest amendament deosebit de nociv, au împins de la spate un reprezentant al minorităților să depună acest amendament și, fără discuții, fără explicații, l-au votat rapid.
Numirea unui judecător ca Procuror general e ca și cum ai pune un neurochirurg să te opereze la genunchi sau un chirurg ortoped să facă o operație pe creier. E ca și cum ai pune un procuror direct președintele Înaltei Curți.
Reprezentanții sistemului judiciar au luptat atâția ani pentru separarea carierelor de judecător și procuror. M-a mirat foarte tare, în sens negativ, faptul că acest amendament nociv nu a fost criticat de reprezentanții CSM și nici de președinta Înaltei Curți, prezenți aseară la dezbaterea din comisia specială. Separarea carierelor este bună numai când convine unora. Când nu convine, aceasta este ignorată.
Între discursul președintelui și al omului său de casă, ministrul Cătălin Predoiu, și faptele lor concrete este o prăpastie fără margini. Una spun și cu totul altceva fac. În momentul în care am sesizat anul trecut Comisia de la Veneția pe desființarea SIIJ, președintele a fost cel care a trimis a trimis semnale puternice că e greșit să sesizăm Comisia de la Veneția, mai bine să mergem înainte mai repede. Și au mers înainte mai repede și au votat legea cu câteva zile înainte să apară opinia Comisiei de la Veneția care le-a făcut praf proiectul. Dar nu au mai ținut cont. La fel și acum: una spun – „trebuie să ținem cont, să ridicăm MCV etc” – și în realitate fac exact pe dos. O ipocrizie șocantă.
România prezentului este România în care democrația se duce cu pași repezi spre o oligarhie, spre întărirea puterii președintelui și a camarilei din jurul său. E o oligarhie a hoției și a imposturii, a puterii deținute de câțiva hoți de lucrări științifice și de escroci.Trebuie să luptăm împotriva acestor tendințe de oligarhizare.“, a spus Stelian.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta