Conecteaza-te cu noi
palaz

Justitie

Om de afaceri, trimis în judecată pentru că a țepuit Primăria Constanța cu peste 1,7 milioane de lei

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordul de recunoaștere a vinovăției unui inculpat, reprezentant al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, participație improprie (sub forma instigării) la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2021, în contextul organizării de către Primăria municipiului Constanța a unei licitații privind achiziția „Serviciului de elaborare documentație tehnico-economică” aferent obiectivului de investiții ”Construire și dotare Spital municipal policlinic”, finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), inculpatul ar fi depus la instituția publică sus menționată mai multe documente false. Aceste demersuri ar fi avut ca urmare câștigarea, de către societatea omului de afaceri, ca lider de asociere, a licitației respective în condițiile în care aceasta nu îndeplinea condițiile de eligibilitate.

La scurt timp de la semnarea contractului de prestări servicii (07.10.2021), Primăria municipiului Constanța a achitat omului de afaceri o primă factură în valoare de 1.729.677 lei, reprezentând prestări servicii de prefezabilitate.

Advertisement
usr

Odată cu demararea etapei a doua, respectiv studiul de fezabilitate și depunerea documentației pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, ar fi apărut disfuncționalități în derularea contractului, ocazie cu care reprezentanții instituției publice au aflat că niciunul dintre asociați, cu excepția inculpatului, nu avea cunoștință despre semnarea contractului de prestări servicii și nici nu participaseră la elaborarea studiului de prefezabilitate.

Aceste aspecte i-au determinat pe angajații primăriei Constanța să formuleze plângere penală față de societatea câștigătoare a licitației și față de reprezentanții săi legali.

În timpul instrumentării prezentei cauze penale, inculpatul a achitat o parte din prejudiciul provocat bugetului local al municipiului Constanța, în suma totală de 600.000 lei.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv

– 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.

Advertisement
usr

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.

Sursa: Direcția Națională Anticorupție

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions