Mai mulți parlamentari USR și voluntari au demarat un „maraton al transcrierii tezei de doctorat a ministrului Bode”, aflată la Biblioteca Naţională din București doar în format digital, pentru că lucrarea nu există în format fizic și nu poate fi consultată decât pe un calculator fără acces la internet. Inițiatorii acestui demers sunt deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, și Cristian Ghinea, fost ministru USR al proiectelor europene.
Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, spune că inițiativa este lăudabilă, care spune că „tezele de doctorat ar trebui să fie accesibile tuturor, dar pentru că nu se întâmplă așa, USR a început un maraton de transcriere a tezei de doctorat a lui Bode. Parlamentari USR și voluntari se află la Biblioteca Națională pentru a transcrie teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, astfel încât să poată fi consultată de toți românii și să poată fi supusă verificărilor anti plagiat.“
„Teza lui Bode nu poate fi copiată la xerox sau fotografiată. Singura soluție este să fie copiată literă cu literă. Şi asta vom face!“, spune Negoi.