Senatorii au adoptat, ieri, modificările la Ordonanța 16/2022 prin care grila de impozitare pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice a fost majorată cu până la 50%. Votul din Senat are loc în contextul în care numeroși primari și-au exprimat dezacordul pentru majorare.
Aflat în vizită la Platforma Industrială Dacia Mioveni, premierul României Nicolae Ciucă a spus că o formă finală a acestei inițiative va fi discutată în Coaliție și supusă aprobării la Camera Deputaților.
Întrebat de un jurnalist cât plătește el pentru impozitul pe proprietate, premierul Ciucă a declarat că nu știe.
„Sincer, nu știu“, a spus, sec, Ciucă.
Amintim că plenul Senatul a votat ieri modificarea Codului fiscal, prin care grila de impozitare pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice a fost majorată cu până la 50%, dar marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeași, 0,08 – 0,2. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale a fost votat cu 67 de voturi „pentru“, 37 de voturi „împotrivă“ şi o abținere.
Sursa: gov.ro