În perioada 19 octombrie, ora 22.00 – 20 octombrie, ora 12.00, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de investiții pe conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 800 mm, de pe bd. Aurel Vlaicu (zona Star 2000) din municipiul Constanța.
Intervențiile sunt executate în cadrul Contractului de lucrări CL32 – “Reabilitare conducte aducțiune Constanța” în valoare de aproape 40 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- Cartierul Medeea;
- Cartierele Anda, CET, Viile Noi și Sere;
- Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
- Zona Industrială și Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
- Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
- Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.
Ținând cont de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă, reluarea furnizării apei se va face treptat în fiecare sector afectat, în funcție de configurația rețelei în zona de distribuție.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.”, precizează reprezentanții Biroului de comunicare.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.