Tineretul Social Democrat Constanţa organizează, în perioada 15-18 iunie 2017, în staţiunea Neptun, Şcoala de pregătire politică a Tineretului Social Democrat.
“Peste 800 de tineri din toată ţara vor fi prezenţi la seminariile şi conferinţele din cadrul şcolii politice. Vom organiza o serie de ateliere de lucru menite să formeze tinerii politicieni, în care vom atinge următoarele subiecte: educaţia, sănătatea, munca, importanţa comunicării în mediul online şi offline, drepturile omului, campania electorală 2019, perspectivele următorilor 20 de ani, ecologizarea precum şi problemele actuale ale tinerilor: sărăcia, consumul drogurilor uşoare sau violenţa”, informează Biroul de presă al TSD Constanța.
În prezenţa liderilor PSD, miniştrilor, parlamentarilor tineri şi deputaţilor europeni vom desfăşura seminarii cu tematica “Europa încotro-finanţări europene” sau “Administraţie publică centrală şi locală versus Parlament”. În cadrul atelierelor de lucru precum: “Educaţie – Cum trebuie să pregătim generaţia 2040?”, “Muncă- meseriile viitorului”, “Mediu – eco versus ieftin” sau “Sport şi sănătate – de la hobby la performanţă”, vom avea invitaţi din administraţie, sectorul neguvernamental, precum şi experţi în diferite domenii.
Totodată, în cadrul Şcolii de pregătire politică a Tineretului Social Democrat, sâmbătă, 17 iunie 2017, începând cu ora 10.30 – Hotel Doina – Sala Europa, ne vom alege noua structura de conducere a Organizaţiei Judeţene a Tineretului Social Democrat Constanţa.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta