Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța. Un nou tronson al bulevardului Mamaia a intrat în reabilitare

Published

on

Primăria Constanța anunță că procesul de modernizare a bulevardului Mamaia continuă cu un nou tronson. După finalizarea sectorului cuprins între strada I. G. Duca și strada Turda, se reabilitează tronsonul delimitat de strada Soveja, strada Zorelelor și sensul giratoriu de la Pescărie.

„Lucrările de reabilitare pe tronsonul delimitat de străzile Turda si Zorelelor sunt momentan oprite datorită intervențiilor pe care RAJA SA urmează să le aibă pe acest sector. Pe noul tronson care a intrat în reabilitare se vor înlocui bordurile, suprafețele pietonale vor fi reamenajate cu pavele moderne iar calitatea zonei de spațiu verde va fi îmbunătățită. Scuarul median va fi reconfigurat pentru a fi create noi breșe de întoarcere pe fiecare sens de mers. La final, se vor reabilita suprafețele carosabile prin frezarea stratului de uzură și așternerea unui asfalt de tip MASF, rezistent la traficul greu și intens. Prin acest amplu proiect de reabilitare se urmărește creșterea accesibilității pentru pietoni şi extinderea zonelor pietonale, creșterea calității şi ponderii transportului public, creșterea măsurilor de siguranță pentru automobiliști, pietoni şi bicicliști, realizarea de piste de biciclete, reducerea poluării aerului în ceea ce privește emisiile de noxe şi a nivelului de zgomot și îmbunătățirea aspectului urbanistic şi a mediului ambiental.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se efectuează lucrări.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions