În cursul zilei de ieri, 3 noiembrie, cinci bărbați din județul Constanța au fost escortați și încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Unul dintre ei a fost condamnat pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar ceilalți vor face pușcărie pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 3 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 33 de ani, pe numele căruia Judecătoria Hârșova a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot ieri, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 32 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 11 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
De asemenea, ieri și polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă au identificat 3 bărbați, de 24, 27, respectiv 32 de ani, pe numele cărora Judecătoria Medgidia a emis mandate de executare a pedepselor de 2 ani și 50 de zile, 3 ani și 20 de zile, respectiv 3 ani și 11 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Astăzi, 4 noiembrie, în Penitenciarul Poarta Albă se află 989 de persoane private de libertate.